De ce Ion Popa?

   

Întotdeauna am crezut că românii fac parte dintr-un popor cu o extraordinară dorinţă de afirmare, cu dragoste de cultură şi civilizaţie! Îmi place să cred asta în continuare, chiar dacă arta kitchului prinde la mulţi dintre noi. E vorba doar de educaţie, de imagine şi de vremurile pe care le trăim. Spun asta pentru că după '90 muzica românească s-a manelizat vădit şi mă gândesc că treaba asta nu reprezintă decât un efect al ideii de libertate deplină, al descătuşării sunetelor şi versurilor de suflet din ghearele cenzurii ceauşiste. Din păcate însă, libertatea de exprimare prin muzică a atins limite extreme. Cei mai mulţi care se laudă că produc muzică o fac doar cu scop comercial.

  De ce Ion Popa? Pentru că Ion Suruceanu! Pentru că Alexandrina Hristov! Pentru că ei sunt artişti ai unor zone muzicale mai puţin cunoscute, dar mai colorate ca trăire şi mai bogate-n simţăminte. Iată de ce aleg să-l ascult, printre mulţi alţi artişti ai scenei muzicale româneşti, pe Ion Popa, Ion din Izbiceni. 

  Într-o foarte scurtă discuţie, artistul îmi răspunde genial la întrebarea mea poate puţin neinspirată:

  - De ce folk? De ce Tudor Gheorghe? De ce nu muzica asta comercială care te-ar fi propulsat mai repede la nivel naţional?

   ... iar Ion îmi răspunde calm:

  - Pentru că am convingerea că eşti ceea ce faci! Pentru că gena de ţăran sănătos de la Izbiceni nu mă lasă ca să fiu altfel! Aşa mă simt liber şi mulţumit. Este de nemăsurat câştigul uman pe care îl am prin aprecieri şi vorbe bune din partea celor care mă ascultă.

  Şi atunci am înţeles de ce Ion Popa: cultură, educaţie, apreciere. D-asta poezie, d-asta sentimente, d-asta muzică! Pentru că... umanitate!