DACĂ ERAM UN PIC MAI PROST...

… eram fericit!

Nu sunt fan Paraziţii şi câteodată îmi pare rău. Eu am crescut derulând cu pixul ATLAS caseta care conţinea albumul din '98 al celor de la BUG Mafia. Şi acum îmi amintesc cum stăteam cu bunul meu prieten, Sorin, întinşi pe jos, unul butona casetofonul cu mare atenţie pentru că nu mai funcţionau toate comenzile, iar celălat scria versurile. Nici nu ştiam să le delimităm pe vremea aia... versurile.

Nu sunt fan Paraziţii, dar fraza asta... mă frământă de ceva timp. Chiar cred că dacă eram un pic mai prost... eram fericit. Şi nu jignesc pe nimeni! Încerc doar să transmit că am momente când invidiez proştii. Nu jignesc pentru că... prostul la care eu mă gândesc... tipologia asta e aia a individului care are un număr mic de neuroni activi. E deţinătorul unui dicţionar minuscul. Nu de cuvinte vorbesc. De idei, dorinţe, nevoi, aspiraţii, întrebări. E totul atât de simplu: să nu ai sete de cunoaştere înseamnă să treci prin viaţă aşa uşor şi să fii atât de fericit! La prostul ăsta mă refer... care fără efort găseşte o persoană la fel de proastă şi împreună işi pierd anii făcând prostii şi proşti mai mici.

Dar poate eu sunt prostul... singurul nefericit.