E o săptămână astăzi. O săptămână de când tragedia din Colectiv avea să zguduie societatea românească. Mai întâi lumea s-a îndurerat, mai apoi s-a revoltat.... Jale mare!
De la imaginile șocante cu resuscitarea victimelor în plină stradă la acțiunea de comemorare, cu lumânări aprinse și flori depuse în fața clubului morții, era doar un pas într-o normalitate tragică pentru un popor creștin. Personal, am fost extrem de emoționat și sensibilizat de nenorocirea care a lovit zecile de oameni, tineri și maturi, uniți acolo dintr-o pasiune comună pe care nu am criticat-o și nu am s-o fac niciodată. Niciun rocker nu poate considerat satanist, așa cum nici manelistul nu este țigan și nici fanul muzicii populare nu este țăran, așa că rușine celor care au ținut să fie originali prin blamarea vizitei victimelor în Clubul Morții.
Am fost emoționat și sensibilizat de existența spiritului civic și a solidarității, valori despre care am crezut că lipsesc aproape cu desăvârșire într-o societate ai căror oameni sunt mânați de invidie, răutate și lăcomie... tot mai mult, din păcate.
Ca tânăr, dar în primul rând ca român și ca fiu în același timp, am simțit că e o obligație morală să particip la acțiunea de comemorare a victimelor organizată în fața Monumentului Independenței din Turnu Măgurele, chiar dacă alegerea locației a fost criticată. Nici măcar nu a fost nevoie să îmi mobilizez colegii, prietenii și rudele. Cu toții am rezonat cu frații noștri din țară.
De la Marșul Tăcerii, gândit inițial tot ca un manifest al solidarității cu victimele, până la protestele din ultimele zile... e cale lungă însă. Sunt dezamăgit de faptul că aceste proteste sunt exploatate politic, de faptul că euforia acțiunilor de genul ăsta cuprinde oameni din toate păturile sociale și care se află pe diferite trepte ale unei ierarhizări profesionale. Cunosc și am înțeles că s-a pus problema prezenței politicienilor printre protestanți. Știu că mulți dintre ei nu au nicio legătură cu acțiunile din stradă, dar vă spun, prieteni, că nici nu știți cum oameni de lângă voi, care sunt printre voi, instigă, incită și creează orice altă conotație protestului/protestelor.
E poate una dintre cele mai lungi postări ale mele și nu vreau să să fiu interpretat greșit prin cele câteva paragrafe scrise aici, dar cred cu tărie, și știu că nu doar eu, că nu ieșind în stradă și exprimându-ți regretul și furia față de clasa politică schimbi ceva! Mulți nici nu cunosc cadrul legal în care o schimbare se face... Drept pentru care eu, Tiberius Filip, în calitate de tânăr, fiu, frate și prieten fac un apel către tine, cel care ai răbdare să mă citești: IMPLICĂ-TE ȘI SCHIMBĂ! Fă ceva în sensul în care îți dorești schimbarea! Nu te lăsa furat de peisajul mulțimii care cere și nu știe ce. Ai nevoie să demonstrezi că ești diferit, cu o gândire sănătoasă și cu idei care pot ajuta țara asta!
Dumnezeu să-i odihnească pe cei decedați în Club Colectiv, pe cel pierit la Brașov aseară, pe toți cei care pier zilnic în accidente rutiere sau de orice altă natură, pe bebelușii de la maternitatea Giulești, pe toți cei care sunt victime ale invidiei, răutății și lăcomiei noastre!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu